Legal Debate la Oradea

În data de 31 mai 2022, Oradea Debate Society în parteneriat cu Elsa Oradea au organizat un Legal Debate care a avut loc în sala festivă a Facultății de Drept din Oradea, pe moțiunea “Ar trebuie statele membre U.E. să fie obligate la recunoașterea și legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex?”.
Cele 2 echipe care s-au confruntat în idei au fost formate din studenții Facultății de Drept din Oradea, membrii Oradea Debate Society: Morar Nicoleta, Ana Maria Albiș, Toth Vivien și Tripon Ionuț, iar moderarea evenimentului a fost realizată de Narcisa Dărăban.
Ambele echipe au prezentat argumente pertinente și interesante, fiind punctate aspecte privitoare la drepturile omului și limita decizională pe care o oferim fiecărui stat, efectele patrimoniale pe care le creează o asemenea legalizarea, dar și despre impactul asupra cetățenilor în cazul implementării unei asemenea măsuri.
Ultima dezbatere din acest an universitar de la Oradea a adus la discuții peste 45 de studenți care și-au manifestat interesul asupra temei prin întrebări și probleme ridicate la finalul evenimentului.
Au fost alături de studenți și domnul decan al Facultății de Drept din Oradea – Miheș Cristian, doamna profesoară de dreptul familiei- Oana Mihăilă și doamna profesoară Diana Cârmaciu, cărora dorim să le mulțumim pentru implicare și sprijin.
Echipele de debateri și cei mai implicați participanți au fost premiați în cadrul evenimentului pentru curaj, asumare și puncte de vedere bine documentate și susținute.
Ne bucurăm de reușita și impactul evenimentului, le urăm studenților mult succes în sesiune și sperăm să ne revedem curând cu noi evenimente și teme interesante.