Competiția națională pentru elevi Cluj Open 2020 – Online Edition

Cluj Debate Club, susținut de AGORA Debate, a organizat în perioada 24-26 iulie 2020 prima ediție online a unui turneu pentru elevi deja cu tradiție în Transilvania, Cluj Open.
Astfel, 24 de echipe din toată țara alcătuite în total din 72 de elevi au dezbătut în cele 5 runde preliminarii ale turneului, urmând ca apoi primele 8 echipe să acceadă în fazele eliminatorii ale competiției.
Elevii din orașe precum București, Cluj-Napoca, Brăila, Ploiești, Timișoara, Hunedoara, Deva, Arad, Suceava, Botoșani sau Craiova au adus argumente pro și contra pe teme variate, din care amintim:
• Dacă ar trebui să oferim avantaje fiscale companiilor care respectă criteriile de egalitate de gen;
• Dacă statele vestice ar trebui să impună sancțiuni economice drastice asupra Chinei pentru abuzurile recente (cum sunt nerespectarea drepturilor minorităților religioase, abuzurile teritoriale din Marea Chinei de Sud);
• Dacă afișarea excesivă a sexualității la parade face rău comunității LGBTQ+;
Finala a adus în prin plan un subiect chiar și mai interesant și actual: dacă regretăm prelungirea mandatului lui Vladimir Putin până în 2036. Echipa câștigătoare a fost cea a opoziției, cu o victorie de 5 voturi în favoarea lor și 2 voturi pentru echipa guvernului.
Ne bucurăm că și în contextul epidemiologic actual putem continua să ne desfășurăm activitatea online, reușind astfel să promovăm în rândul tinerilor retorica și oratoria și să cultivăm abilități precum persuasiunea și gandirea critică.