Cluj Open Online Edition 2020

CLUJ OPEN este unul dintre cele mai importante turnee de dezbateri din România adresate elevilor de liceu, fiind competiția cu cea mai lungă tradiție din circuitul de elevi de liceu din Transilvania, prima ediție având loc în 2012. Competiția reunește anual sute de tineri reprezentanți ai celor mai prestigioase licee din țară, în cadrul unui veritabil festival al ideilor și oratoriei.  Chiar și în contextul actual nu renunțăm, de aceea Cluj Debate Club, cu sprijinul AGORA Debate, organizează în perioada 24-26 iulie prima ediție online a Cluj Open, reunind astfel elevi de liceu din întreaga țară.  24 de echipe se pregătesc [...]

FNDA 2020

Cu toate că anul acesta ne aflăm într-un context deosebit din cauza pandemiei, ne face plăcere să anunțăm că Forumul Național de Dezbateri pentru elevi va avea loc și în acest an, urmând tradiția din ultimii ani. Această ediție se va desfăşura online şi este organizată de ARDOR, printr-un efort colaborativ comun între cele 6 asociații membre, printre care se află și AGORA Debate. Astfel, suntem mândri să facem parte din această echipă, iar în perioada 24-30 august elevi din toată țara vor avea ocazia să acumuleze noi informații în cadrul trainiguri-lor de specialitate și să dezbată în cele 7 [...]

Astana Open 2020

Turneu internațional de dezbateri pentru studenți în format BP. Dacă sunteți interesați să participați sau să arbitrați, vă invităm să contactați echipa BBU Debate Society. Mai mult detalii despre event puteți găsi pe pagina lor de pe Facebook

BBU 2020 Online 2.0

BBU Debate Society, clubul de dezbateri pentru studenți al Universității Babeș-Bolyai care își desfășoară activitatea sub umbrela AGORA Debate, organizează în perioada 30-31 octombrie 2020 a doua ediție a competiției de public speaking pentru studenți din acest an, online, via Zoom și Discord. Competiția va fi precedată de un training de introducere în public speaking în data de 27 octombrie 2020 pentru participanții în concurs, susținut de Emil Mesaroș, trainer și arbitru cu experiență vastă în dezbateri academice și președinte onorific AGORA Debate. Competiția va cuprinde două etape, o etapă eliminatorie în care participanții vor susține discursuri de maximum 7 [...]

Doxbridge 3: Return of the King

Turneu internațional de dezbateri pentru studenți în format BP. Dacă sunteți interesați să participați sau să arbitrați, vă invităm să contactați echipa BBU Debate Society. Mai mult detalii despre event puteți găsi pe pagina lor de pe Facebook

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Abonează-te la Newsletter

Go to Top