Ștefania Cherecheș

Trainer

Ștefi este implicată în mișcarea de dezbateri de peste cinci ani, fiind trainer în cadrul Cluj Debate Club. Conștientizează importanța unei baze legale în activitatea de dezbateri academice, de aceea, în poziția de coordonator al parteneriatelor pentru ciclul liceal, Stefi își propune să devină un liant între asociație și reprezentanții didactici din licee. 

Astfel, se bucură că anul acesta va putea să contribui mai departe la promovarea principiilor clubului, alături de oferirea unui context în care următoarele generații pot evolua atât ca persoane, cât și ca debateri alături de coechipiera din liceu, Ana.